Nelu Tătaru, după incendiul de la SJU Piatra Neamț: ”Suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”

Nelu Tătaru, după incendiul de la SJU Piatra Neamț: ”Suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”
Nelu Tătaru, după incendiul de la SJU Piatra Neamț: ”Suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”

Ancheta în cazul ”ATI Piatra Neamț” este abia la început, însă întrebările referitoare la cei responsabili pentru o astfel de tragedie trebuie să își primească, foarte repede, răspunsurile. În acest context, Nelu Tătaru – ministrul Sănătății – a fost întrebat dacă se simte vinovat pentru o astfel de situație.

Ministrul a oferit un răspuns general, considerând că – de 30 de ani – există o situație medicală îngrijorătoare care a fost acceptată, tacit, la toate nivelurile.

”Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a răspuns Nelu Tătaru.

În ceea ce privește soluțiile pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete, Nelu Tătaru s-a referit la o ”reevaluare a managementului” și, în general, la o reevaluare a capacității de tratament a tuturor unităților sanitare.

”Începând nu neapărat de mâine, începând, dacă îmi puteţi permite, de ieri ca să zicem aşa. Tot ce înseamnă reevaluarea managementului, tot ce înseamnă reevaluare capacitate de tratament a unităţilor sanitare, tot ce înseamnă coordonare de către minister a situaţie. Coordonarea activităţii medicale trebuie să fie cea care reflectă şi situaţia de la fapt”, a mai spus Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru: ”În următoarea perioada vedem şi evaluarea şi refacerea Terapiei Intensive”

Ministrul Sănătății anunță că vor fi luate măsuri în urma acestei tragedii, chiar dacă ele, cu siguranță, ar fi trebuit să existe înainte de a izbucni incendiul de la ATI Piatra Neamț. Refacerea secției de Terapie Intensivă va fi o prioritate, iar aceasta va fi mutată la etajul 3 al spitalului.

Din nefericire, nu s-a putut preveni o astfel de tragedie, ceea ce ar fi fost esențial. Rămân, acum, doar reacțiile rapide în urma accidentului, iar Nelu Tătaru a repetat că este nevoie de o ”reevaluare”.

”Acolo opt paturi au ars, în celelalte opt paturi sunt cei care au fost coborâţi jos în primire urgenţă. Pot fi folosite cele 8 paturi. În următoarea perioada vedem şi evaluarea şi refacerea Terapiei Intensive. Mutăm la etajul 3, unde era fosta Terapie Intensivă. Are capacitatea de 12 paturi ATI. Secţiile ATI, eu am discutat şi cu managementul spitalului: reevaluarea la tot ce înseamnă aport energetic, la tot ce înseamnă dotare, la tot ce înseamnă aport de oxigen, într-o perioadă dificilă, într-o perioadă pandemică, ca şi dotare, dar în acelaşi timp şi siguranţa a pacientului”, a conchis Nelu Tătaru, potrivit Adevărul.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?